Postul: antrenament pentru suflet și trup. Perioadă în care îndrăznim să ne pregătim sau să ne primenim sufletul și trupul, sufletul cu ajutorul stării pe care i-o inducem trupului, dar și trupul prin înlesnirea subțirimii sufletului și a minții. Despre aceste stări ce se influențează reciproc, starea trupului, mișcările lui interioare și exterioare și cum ne influențează el starea sufletului, liniștea sau neliniștea lui ca și a minții cu întregul ei univers controlat uneori atât de puțin de voința noastră, știința aduce acum nenumărate mărturii. Toate acestea vin să sugereze beneficiile postirii.
Confruntarea însă cu un univers culinar debordant, în care ideologia preponderent consumistă, subtil indusă chiar și în „sfatul nutriționistului” ce ne transmite succesiunea ingerării alimentelor aproape mai des decât mesele recomandate bebelușilor, ridică pentru unele persoane nedumeriri. Si totuși, dincolo de „multiplele rețete zilnice de urmat în alimentație” , curajul asumarii  postului este răsplătit. Avem nenumărate mărturii în acest sens. Sintagma „mâncarea ucide mai mulți oameni decât lipsa ei” se face auzită tot mai des, iar bolile care decimează adesea vieți tinere i-au facut pe nenumărați medici, dedicați cercetării cauzelor acestora, să constate că regimul culinar pe care îl adoptăm determină starea noastră de sănătate. Desigur, la aceasta se adaugă și starea noastră interioară, presiunea indusă sau autoindusă – sub numele de stres-, factorii emoționali  precum  teama, frica, îngrijorarea excesivă, care au drept consecință pierderea stării de normalitate, adica  pacea și  liniștea sufletului nostru.

De-a lungul vechilor istorii vitejia se contoriza în numărul de bătălii la care ai luat parte, la câtă rezistență ai avut în fața pericolelor de tot felul, la numărul de cicatrici pe care le porți chiar cu fală, dar mai ales la abilitățile de luptător pe care le-ai dobândit,  antrenându-te zilnic. Cum se realiza acea măiestrie a luptatorului neînfricat ? Prin antrenament periodic propus si asumat si nu sporadic și la întâmplare.  Si cu cât antrenamentul era luat mai serios,  cu atât rezultatul era acela așteptat, conferindu-i eroului posibilitatea de a ieși învingător în orice situație.

Tot astfel si pe plan spiritual, postul nu este doar o dietă, o teorie a schimbării de meniu cu alimente admise ce le înlocuiesc pe cele nepermise. El este înainte de toate  o schimbare a preocupărilor mentale preponderent culinare, cu o preocupare mai subtilă, mai înaltă, cu ceva care simti ca îți hrănește sufletul și îți aduce pacea și liniștea interioară, stare  care te ajută apoi sa ai o cu totul altă abordare în fața provocărilor de fiecare zi. Este apoi o stare care se va rasfrânge în exterior spre folosirea ”acelor produse” care acum ne sunt de prisos pentru sprijinul unora dintre semenii noștri aflați în dificultate pe acest segment. De fapt, adevăratul post este acea metanoia, acea pocăință –  cu sensul pe care îl are în limba greacă – de schimbare a preocupărilor minții – care se uită pe sine, întrebându-se mereu cu ce poate fi de folos aproapelui său. Care aproape ? Membrului familiei căruia în ultima vreme  i-am acordat prea  puțin din timpul nostru, colegului de servici care are nevoie în munca sa de încurajare sau ajutor, vecinului, cunoscutului sau necunoscutului pe care intervenția noastra, adesea doar cu un cuvânt bun, cu un sprijin moral sau material, când se poate, i-ar putea aduce sau readuce pe feță zâmbetul uitat, acel curcubeu al sufletului.

Si, când rezultatul acestor acțiuni direcționate în mod conștient și   realizate cu perseverență de-a lungul unor  ore, zile sau săptămâni se vor cumula, ne vom întâlni cu „bucuria sfântă” pe care nici un ospăț oricât ar fi de îmbelșugat nu ne-ar putea-o produce. Si astfel, „postul ” nostru de bucate ar face de fapt loc „postului de păcate”, nu doar prin abținere, ci prin întărirea  putererilor sufletului în  a se dărui cu calitatea cea mai de preț cu care l-a învrednicit Dumnezeu, cu iubirea, celor din jurul nostru. Vom întâmpina astfel, cu micul nostru dar de jertfă, ca niște atleți ai lui Hristos,  minunatul Praznic al Nașterii Domnului, după antrenamentul sufletului și al trupului deopotrivă, pregătindu-ne   inima să primească  neasemuita  bucurie a păstorilor, a îngerilor și a magilor  cu care, prin colind, ne vom uni glasurile, slăvindu-l pe Pruncul nou născut coborât printre noi în  Noaptea Sfântă  a Crăciunului.