Brodăm artistic veșmintele celor aleși să... ”brodeze” cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor.

Brodart are peste 40 de ani de meșteșug în spate. Începută în jurul anului 1980 ca o activitate manuală de brodat veșminte preoțești, epitrahile, epitafe, prapori și garnituri de altar, ea a reușit să străbată generațiile și vremurile, ajungând în prezent să folosească tehnologii computerizate capabile să ducă meșteșugul la un nivel superior – atât al calității, cât și al diversității și rapidității de execuție.

Astfel, ne mândrim în ziua de astăzi cu aceste trei mari atu-uri ale noastre, construite și evoluate în timp, puse cu drag și artă în slujba preoților și a Bisericii.

Veșminte preoțești

Experiența acumulată, investițiile constante în tehnologii, utilaje și mașini de cusut/brodat, echipa pe care am format-o, colaboratorii pe care îi avem, dar și misiunea noastră de a pune într-o formă artistic-brodată simbolistica religioasă și de ritual, ne transformă într-un furnizor de încredere, care oferă servicii complete, adaptate nevoilor și cerințelor.

Și nu oricum. Ci la nivel de artă.

Viziunea noastră.

La Brodart, credem cu tărie că veșmintele preoțești și obiectele de ritual religios creștin au în jurul lor o aură aparte, sfântă și înălțătoare – pe care noi, prin brodare, o transpunem într-o formă concretă, vizuală și artistică, pentru a fi și mai puternic simțită, atât de preoți, cât și de enoriași.

Misiunea noastră.

Să răspundem cu promptitudine și inspirație, cu produse de calitate și cu servicii complete la cererea pieței legată de veșminte preoțești, epitrahile, epitafe, prapori și garnituri de altar, și astfel să contribuim la imaginea preoților, la calitatea actului religios și la experiența spirituală a celor care participă la el.

Obiectivul nostru.

Să acoperim cu succes cererea în domeniu, să depășim așteptările clienților noștri și să furnizăm toată gama de articole bisericești brodate, fie că este vorba de veșminte sau de obiecte necesare lăcașului de cult. Personalizat. Sub orice formă și în orice cantitate. Prompt. Cu drag.

Așadar, la Brodart, veți găsi:

  • O echipă de specialiști cu experiență (croitori, designeri, artiști, ingineri textiliști)
  • Creativă și orientată spre dumneavoastră și nevoia dumneavoastră, tehnologii de ultimă generație, care fac posibilă transpunerea oricărei idei în formă concretă, toată gama de produse necesare, un sistem bine pus la punct de comandă;
  • Procesare/personalizare comandă;
  • Execuție;
  • Livrare;
  • Asistență & consultanță;
  • Un ”set” de cuvinte-cheie în care credem și pe care le susținem: respect față de munca noastră, conștientizarea răspunderii și impactului pe care le are munca noastră, artă și creativitate,tradițional și modern în același timp.

Articolele noastre bisericești acoperă tot ceea ce se folosește în biserică sau în lăcașul de cult,

dar și articolele vestimentare specifice celor care oficializează sau fac parte din desfășurarea actului religios: veșminte preoțești, diaconești sau pentru copiii ”de altar”, stihărele – pe măsuri și în culori potrivite (în funcție de alegerea și cu acordul părintelui paroh). Totodată, realizăm pe comandă reverenzi – articol specific, de asemenea, personalului clerical hirotonit.

Veșminte preoțești

Vesmintele preoțești sau diaconești pot fi realizate fie din material țesut cu motive bisericești, din import, fie brodate, pe diferite materiale, într-o gamă largă de modele și culori, specifice perioadelor sau sărbătorilor de peste an și, desigur, ținând cont de anotimpuri.

Astfel, pentru sezonul cald sau foarte cald se realizează veșminte brodate pe in sau mătase, iar pentru anotimpuri reci – pe brocard sau catifea.

Veșmintele de la Brodart sunt întotdeauna complete, acest lucru însemnând că au în set și acoperemintele (sau procovețele, cum se mai numesc).  Excepție fac doar bedernițele, care se comandă separat – având un preț ce variază (în funcție de material și/sau complexitatea modelului de broderie ales). Desigur, ținuta preotului poate fi completată si de fes, potrivit sezonului și distincțiilor pe care purtătorul lui le-a primit (cu dungă neagră, albastră sau roșie, ori, mai rar, violetă).

Totodată, executăm pe comandă Garnituri, adică îmbrăcăminți specifice Sfântului Lăcaș. Așa cum Sfintele Biserici sunt mai mici sau mai impunătoare (și în funcție de cum părintele-paroh împreună cu Comitetul și Consiliul bisericii consideră potrivit), Garniturile Sfântului Altar sau ale Bisericii sunt și ele mai simple sau mai complexe, variind ca număr de articole component și, de asemenea, ca dimensiuni.

Garniturile,

în general, sunt  realizate din  aceleași două tipuri de material: material țesute cu motive inspirate din tradiția creștină sau material pe care se brodează, la alegere, o gama variată de modele, în consonanță cu interiorul sau cromatica picturală a Sfântului

Lăcaș. Realizarea lor se face după o schema tehnică realizată cu atenție și exactitate în prealabil din partea beneficiarilor.

Praporii

(sau steagurile bisericii), împodobiți cu broderii și icoane brodate – atât ale Praznicelor Împărătești cât și ale sfinților sărbătoriți în Biserică, sunt elemente importante de decor și funcționalitate.

Ei ilustrează în primul rând Hramul bisericii, fiind folosiți  nu numai pentru decorul interior al Sfântului Lăcaș, dar și  în cadrul procesiunilor solemne ce au loc cu diferite prilejuri, precum evenimente ale bisericii sau Marile Sărbători de peste an.

Epitafele

Cel al  Mântuitorului Iisus Hristos care este utilizat in Vinerea cea Mare, dar și Epitaful Maicii Domnului folosit la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, le realizăm în mai multe variante – brodat, pictat sau printat, cu variațiile implicite de preț.