Sfânta Liturghie se încheie cu o rugăciune minunată numită „Rugăciunea amvonului” care transmite de altfel persoanelor prezente un adevărat șir de  binecuvântări.

E de subliniat faptul că rugăciunea începe cu o constatare: „Cel ce binecuvintezi pe cei ce te binecuvintează , Doamne,…”- si nu putem trece mai departe fără a sublinia faptul că ”politețea” iubitoare și nu doar formală are origini celeste, are origini în Dumnezeu. De-a lungul istoriei, s-a cristalizat acest adevăr, și anume faptul că Dumnezeu îi întoarce omului, făptura Sa, modul de adresare. Il binecuvintezi pe Dumnezeu pentru toate darurile cu care te-a înzestrat și El nu va întârzia să-ți binecuvinteze viața și activitatea. Si, mai mult decât atât, pe măsură ce acordăm importanță relației zilnice cu El, ni se vor sensibiliza simțirile și vom percepe tot mai mult prezența Sa binefăcătoare în viața de zi cu zi. In vol. „Sfintii nesfințiți”, Colecția Pronia Divină, Ed.Egumenița, 2013,  întâlnim exprimată confirmarea acestui fapt: „Atunci când mă rog, – afirma unul dintre părinții sfinți, dar nesfințit încă,- apar concidențele” (minunile n.n.) .

M-am oprit asupra unuia dintre sensurile acestei rugăciuni liturgice, întrucât, de curând, într-o discuție privată cu o persoana care tocmai făcuse o comandă pentru împodobirea Sf.Altar al bisericuței satului său natal, m-a impresionat remarca : „Sunt bucuroasă că am reușit să-mi împlinesc această dorință pe care o nutresc de mulți ani- afirma emoționată doamna- și de care îmi aduc aminte mereu la biserică, atunci când părintele rostește , știți, acea rugăciune: „sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale”. Parcă ar rosti-o pentru mine,- a continuat – pentru că iubesc să contribui și eu la înfrumusețarea sf. locaș măcar cu ceva, cu un buchet de flori, cu un ștergar, și iată, acum, am reușit să realizez îmbrăcămintea aceasta, garnitura brodată ce o va înlocui pe cea veche și ponosită. Si, – a mai adăugat apoi, – pentru că sfințenia mi se pare prin puterile proprii greu de atins, iată că îmi descoperă Domnul un mod, o posibilitate ca s-o pot primi: să contribui, după puterea pe care o am, la împodobirea „Casei” lui Dumnezeu, nu ca o casă ce ar limita prezența Lui, ci ca un loc sfințit prin multele rugăciuni înălțate, unde simt mai mult prezența Harului Său”.

M-am împărtășit și eu din emoțiile doamnei, am felicitat-o pentru frumusețea de gând și simțire pe care mi-a transmis-o și cred că poate fi un model de atitudine și gândire. De aceea m-am hotărât să transmit mai departe mesajul . Mai ales că, meditând apoi la acea scurtă rugăciune a amvonului, continuarea mi se pare a fi și mai impresionantă: „Tu pe aceştia (care iubesc podoaba Casei Tale , n.n.) îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta…” Dar despre această parte a rugăciunii, vom împărtăși câteva ganduri altă dată.